marți, 22 ianuarie 2013

vise colorate in culori pamantii


stau pe un singur centimetru
curbat, adancit inspre radacini.
nu am nimic in jur,
doar stau in echilibru precar
peste lumea pustie si neagra.

as scrie despre dovleci, cenusarese si pesti,
despre strazi cu miros de timp si de ploaie,
despre oi pierdute si cetati uitate,
despre oameni si randuri de case,
despre canale si gratii,
despre nimic.

din cand in cand imi imaginez fete vesele,
dedicatii pe pereti,
festinuri si escapade.
apoi ma rastorn in centimetrul meu,
pe spate,
cu ochii la stele
si atat.

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

cautand revelatii si neregasiri


plecaciune, maestre!
mi-ai vorbit ore-n sir fara noima.
turma de oi sta sa pasca,
iar tu joci sotron agramat.
stii, indubitabil, vaca are patru tate
sau sase, totuna.
cert e ca invat sa vorbesc,
sa gandesc,
chiar sa citesc
si sa degust fericirea
in toate zidirile celebre,
caramida cu caramida
si mortar cu mortar.
apoi,
lumea miroase a proaspat
si toti nasturii adunati la un loc
nu-i incheie extazul.
buna dimineata!

poezie


scriu zglobiu despre frunzele moarte
carand pulberea lor pe fete prea vesele de prunci
izbesc razand obraji bucalati
si cantand strivesc cu calcaiul tineretea lor frageda
incantator
sunt
adorata
sorbita
impartasita
discutata
intrebata
invidiata
si continui fericita sa zgarii pielea alba
cu toate cuiele ruginite ale lumii
se cheama ca iubesc adevarul vietii
cel de toate zilele noastre pline de mirare
e atat de frumos
incat il simt pana-n strafunduri.
dau paharul pe gat si galgai sange
bucurati-va
cresc
punct

miercuri, 16 ianuarie 2013

AltaIra – fashion poetry


Imbraca-te in cuvinte ca sa simti cum te invaluie culorile!

Astfel te indeamna prin versuri extraterestra AltaIra – o fata alba, inalta, subtire, cam stranie, care picteaza in cuvinte, alaturi de pamanteana BonDreams – o fata timida, cuminte, vorbitoare in mii de nuante, ce isi dezvaluie in imagini emotia artistica.

Fashion poetry sau cuvintele care te imbraca – este un nou concept care se află la confluenta mai multor manifestari artistice – poezie, fotografie, grafica si design vestimentar, reunind vibratiile acestora pentru a conferi mai multa putere, dar si mai multa sensibilitate, mesajului comun. O imagine vorbeste mai mult decat o mie de cuvinte, dar un singur cuvant poate schimba viata unui om. Impreuna insa pot muta muntii! 

AltaIra – fashion poetry – cinci esarfe – 1st limited edition – transpune intr-o prima serie de accesorii un proiect fashion indraznet care provoaca deopotriva la eleganta vestimentara si rafinament literar. Cele cinci imagini, printate digital pe matase naturala, sunt culese direct din universul fascinant al lui Gaudi. Ele imbogatesc armonia ondulata a liniilor, ce curg intr-o reinterpretare cromatica noua, cu sensibilitatea unor poezii care vin parca « de pe o alta planeta ». 

Pentru detalii si comenzi: altaira2012@gmail.com