surogate

imi place marul,

dar e atat de banal, autohton, rotund,

invariabil lipsit de fascinatia tradarii,

deloc fals, penibil de onest,

pur si simplu o pacoste

pe care a savurez atunci cand nu ma vede nimeni,

doar atunci cand sunt eu cu marul

si nimeni pe o raza de sapte kilometri.

de fapt...

mi-e rusine cu marul,

cu coaja lui rosie invechita, familiara,

cu gustul lui prea bun ca sa o recunosc.

asta e,

mananc un mar doar atunci cand am nevoie de viata,

in rest prefer surogatele.

z

e atat de mult si tarziu miezul de noapte

si singura taina e cea rostita rar

ca o spargere

incearca-ma

langa tine zac si inceputurile si permanentele

zimti adunati pe tampla si-n poala

imprimeu zbuciumat ca o litera scufundata

si mereu revenirile care se zbat

sa nu pleci

sa nu stai

sa nu ma lasi fara tine

sa nu bazai tarziu peste zi

mi-ai rostit numele, ziua necunoscuta si zarea

incearca-ma

sunt ca un zambet linistit langa zbuciumul tau

zig-zag intre zile si litere

stii ca m-ai indoit dreapta ca ultima litera

din alfabetul tau care incepe si se termina

cu mine

zi-mi o incercare

pe care sa n-o stiu

sa n-o invat

sa n-o simt

sa nu o rezolv

zilnic

a ta

fara localizare in timp si in spatiu

doar simplu

mereu

spre zenit si-napoi.

drumurile unui colectionar de zambete

citeam ca ai inceput sa colectionezi zambete
si ma-ntrebam daca pe al meu l-ai descoperit
atunci cand l-am uitat, din graba,
in seara in care am fugit
prea departe.

citeam despre drumurile nesfarsite
si ma-ntrebam daca pe al meu l-ai vazut,
drumul meu, cel ce venea cu pasi marunti
prea aproape.

au fost zile ca un fel de vacanta
cu zambete,
cu multe temple,
cu nicio dimineata,
cu multe drumuri,
cu nicio cafea,
cu prea multe opriri,
cu nicio marturisire.

citeam ca te-ai pornit catre altii si altele,
destinatii fara final,
si ma-ntrebam daca vei mai cauta
zambetul meu printre prea multe drumuri si zambete.

pastreaza-ma!
te pastrez.
:)

flori perfecte pe o jumatate de timp

curg flori perfecte pe mine,

de sus, de pe vant,

printre privirile mele

aruncate pe jos,

pe covorul de nopti adunate.

imi impart geometriile

si umbrele,

imi despica firele de suflet

si tristetile.

printre flori perfecte

ma astern,

eu, jumatate de zi,

jumatate de lumina,

jumatate de plutire,

doar jumatate,

ca o seara aramie

pe care o stingi

in oglinda,

singura,

sub ploaia de flori perfecte

oprite pe un tremur.

(pictura: Barbara Hangan)

rubrica "fara raspuns"

parca ai fi afisat pe pereti

zambitor trist

si intrebator in pustiu

te-ai scos la mezat 

intr-un targ al singuratatilor

si-al nehotararilor

tu si minutele absurde

care aduna neimpliniri

amaruri

regrete batute in pioneze

fara ambitii

fara castiguri

pe ziduri abandonate

printre duminici innorate

sambete refuzate devreme

saptamani pierdute

ani

vieti

astazi esti din randul celor nesiguri

publicati la rubrica de ce

o rubrica vesnic fara raspuns

pentru ca

in regim nonstop

zice ca azi e o zi din saptamana

una in plus

sau la fel

sau oricum dar nu altfel

decat cea in care nu am vorbit

le numar pe toate 

ca si cand ar fi una pe repetare

aceeasi alta niciuna

trec toate stand pe loc

nu inaintam pentru ca nu avem unde

nu ne intoarcem pentru ca nu avem la ce

nu intelegi ceea ce eu am inteles de la inceput

ca exista un timp mort in care ne-am intalnit

si unul viu in care nu ne vom vedea

avem un fel de a fi in regim nonstop

de intamplari neintamplate

am mostenit un moment de tacere

ma intorc cotrobaind prin trecut
ca-ntr-o lada de zestre plina cu sentimente.
te-am mostenit pe undeva pe sub piele
si mai adanc,
cam pe-acolo pe unde te-am privit prima oara.
cine esti?
apoi,
intr-un oras sapat in care nu am putut intra,
mi-ai alunecat printre degete.
priveam sufocata cum pleci
si-mi era frica sa raman fara tine.
mai incolo,
intr-un oras plin de porumbei,
stateai pe o banca
servind ceai si povesti.
eu numaram culorile atarnate in copaci
si ochii protectori
si prapastia din fata.
aveam negatii in vene
si atractii in inima.
sangele-mi clocotea
pofte primare,
iar eu imi marturiseam abandonul.
am mostenit un moment de tacere.

in opinia mea :)

am trecut pe sub un teanc de pareri

proaspete, ironice, autorizate, labartate,

disecate, reformulate, sprintene, infofolite,

mai tinere,

mai batrane,

mai experimentate, 

stridente, capsate, enervante,

politice, erotice, sifilitice...

un teanc de pareri adunate

si imprastiate peste capetele tuturor.

eu n-as mai scrie.

gramatica egoista

astazi imi recapat zambetul si siguranta
nici nu esti nici nu vei fi
dar eu sunt si voi fi
ca si cand toate sunt asa cum trebuie sa fie
invat din nou si din nou
sa conjug verbe existentiale
spunandu-mi eu intotdeauna
si totul este ca si inainte
ca si maine si ieri
ca si cand adverbul
s-ar lipi pe destin
intr-o gramatica a continuitatii
aparent egoista

cerc vicios

ma opresc inainte de a incepe
urmarind trasee inexistente
caut fiecare retragere
si fiecare absenta
vad disparitii
si pierderi
rataciri
si lipsuri
prin fiecare drum inchis
imi afund privirile
sfidand ultimele secunde
ale apusului
dinainte de rasarit
un rasarit care nu mai vine
dintr-o noapte care nu se mai termina
intr-un inceput care s-a stins
inainte de a se naste

era intr-o biserica fara acoperis

tu prea alb
eu atenta
tu asteptai sa ne-adunam
eu speram sa vorbesti
tu spuneai despre lupte
eu auzeam intrebari
tu conduceai
eu te urmam
tu paseai pe pavaje
eu nu te ajungeam dintre ziduri
tu explicai fantani si lacate
eu te urmaream ratacita
tu povesteai despre case pierdute
eu cautam ferestre cu flori
tie iti era foame
mie sete
tu stateai
eu te chemam
tu inchinai pahare
eu asteptam raspunsuri
tu ramaneai
eu plecam

la intoarcere
intr-o biserica fara acoperis
nu ne-am regasit

un ceas fara timp si fara directie

functionez intr-un timp deplasat din sistem.
sar peste ore, alerg catre altele,
ma mobilizez agale printre jumatati de secunda,
nu dorm, nici adorm, doar iau pauze.

a fost un timp in care m-am trezit sa te vad
in fiecare dimineata cu soare,
sperand sa-mi intinzi verbul vino
conjugat la doua maini,
dar ma trezeam pe drumuri pline de praf,
printre lume straina,
fara chemarea ta, fara venirea mea.

sa va naste un timp cand iar voi functiona
normal, ca un om singur,
pentru ca nu-mi dai replici,
nu ma opresti,
nu ma cunosti,
doar ma masori
intre doua treceri,
de la o plecare la alta
spunand: ai rabdare.

timpul meu are insa un ceas interior
de rau terminat in cascada
care cade, tot cade,
facand praf apa din mine,
inecand orice urma de bataie de fix, jumatate
sau nicicand,
iar rabdarea duce catre nicaieri,
fara directie.

matematica

cum ar fi sa te impart
azi un sfert
maine o jumatate
poimaine imi mai rezerv un sfert
apoi te recalculez
te refac si reimpart
crezi ca m-as satura?
de fapt mi-ai trebui intreg
dar aluneci mereu
si prind doar franturi din ceea ce esti
si-atunci socotesc
ochii calzi care ma cauta
mana care ma ajuta sa urc
privirea care ma cere
atingerea care ma opreste
mea culpa, mi-ai spus,
m-as fi dus pana dincolo de padurea intinsa
doar pentru tine, sa nu arunci
si-as mai fi stat sa inventez politici de debara
si discutii de dupa-amiaza
stii cate batalii s-au dus
si cati au venit sa mai moara?
stii cati s-au rotit
si cati au atins absolutul?
stii cate dimineti s-au nascut in balon
si cate sampanii s-au baut fara mine?
stii cat de intreg esti
si cat de mult as vrea sa ma simti?
te adun matematic
te impart
te ridic din cuvinte
sunt atatea inmultiri
pe care le-as calcula pornind de la doi.
intre timp ma intreb a n-a oara
existi?
sau esti doar o simpla multime de vise.

nestiinta

nu stiu sa impletesc sensuri

sa incrucisez tiruri

sa aprofundez fapte

sa descriu aparente

nu stiu nici macar sa declansez 

cascade de ras

nu stiu sa culeg frunze lesinate din parc

nici sa arat frici funeste

nu stiu cum se sta picior peste picior in literatura

nici sa dezleg ironii

ori sa baletez pe canale si mari 

nu stiu sa abuzez

sa deconstuiesc

sa reconstruiesc

nici sa albesc innegresc daruiesc primesc

sunt atatea lucruri care trec pe langa mine

si nu le stiu deloc

as putea sa invat

dar nici asta nu stiu cum se face

constatari

ce mai faci?
incerc sa iubesc si nu-mi iese
inghesui hohotele altora in dimineti trunchiate
ma lenevesc printre cafele cu scortisoara
si zahar brun bio
citesc pareri si carti usurele
ma alint cum ca as fi talentata
la mangaiat pisoi
masor popularitati
injur frigul
ma gandesc cum ar fi sa plec pe insula vietii
socotesc ca a fost prea putina vara
prea multe minute pierdute
prea putina initiativa
prea multe asteptari
nu stiu de ce nu-mi ajunge vremea, nici vremurile
scotocesc dex-ul si diacritica
ma intreb despre directie si durata
ma lovesc de litera d
minuscula
vreau sa ma imbat si nu-mi iese
constat ca traiesc.

dintr-o atingere neatinsa

aramiu incins pe sub palmele mele

tentatii abtineri 

insir pofte din amintiri 

si pasi prin biserici primitive

explicatii neauzite

ganduri care dor de dorinta

rugaminti si rugaciuni

neauzite si nerostite

la mijlocul noptii sunt usi care nu se deschid

si nimeni nu vine

si nimeni nu stie 

cate camere viseaza

cate dorm

cate asteapta

cate spera.

circ pe sosea

merg cu bicicleta printre stalpi.

intr-unul sta o curca impletind flori.

in altul un mistret citeste dictionarul.

urmatorul e ocupat de ceva lung si inalt,

nedefinit. pare o soparla verticala.

doar sta si se plange de soarta.

al patrulea e ocupat de o masa gelatinoasa,

meduza, isi numara vertebrele.

pe langa al cincilea se plimba nauca

o tarantula excitata.

recita poeme cu buzele tuguiate.

ar mai fi inca ceva, pe al saselea,

dar nu-i simt decat disperarile dupa ce a fost

sau nu a fost.

urmatorii stalpi strajuiesc drumul degeaba.

sunt plini de paduchi care admira peisajul

nestiind de ce stalpii se deplaseaza inapoi

in locul drumului

si al bicicletelor care inainteaza.

sa va spun,

mersul pe bicicleta e cea mai cumplita echilibristica,

mai ales atunci cand e gratis.

dragostea mea e cool!

cum ar fi sa te zgarii

in loc sa-ti dau apa

sa te scuip

in loc sa te privesc

sa te dau cu smoala

in loc de miere

sa te ard

in loc sa-ti dau buna dimineata

sa iti zdrobesc degetele

in loc sa ti le incalzesc

sa te tai bucati

in loc sa te primesc la masa

sa-ti bat cuie in tampla

in loc sa te invelesc.

cred ca mi-ai spune:

draga, esti cool!

lumea ca un intuneric

simt cum mi se strecoara plasticul in vene

si munti de cranii imi cladesc ferestre din orbite.

mi-e lehamite de atatea schimonosiri si contorsionari.

de nefirescul oricarui lucru care e rasucit ca sa para cumva,

cumva altfel, cumva impotriva, cumva zis destept.

e o lume a cumvaurilor contra naturii,

a culorilor spalacite si a liniilor punctate,

a albului murdar cand e curat

si a griului permanent, in special cand e in suflet.

mi-e greu sa mai respir printre atata underground.

mi-e imposibil sa mai vad pulbere rosie in loc de pamant bun de incoltit.

e atata mutatie genetica in noi ca ne-am uitat pana si chipul din oglinda.

as vrea sa stau sa privesc un melc mergand argintiu pe iarba. 

o simpla intrebare

mai stii cand iti cautam inima in fiecare sunet,

cand te rataceam printre armonii,

cand te pipaiam cu fiecare intrebare,

cand te alintam cu nestatornicii si nehotarari,

vii, nu vii, pleaca, mai stai., mai ramai?

cand iti terorizam retragerile cu amenintari de iubire,

cand te pastram pentru dimineti cu cafea

si te scufundam in bai cu simturi fierbinti,

cand iti tremuram vocea cu surprize

si-mi raspundeai ca ai unde sa te intorci

acum, ieri, nicaieri, niciodata?

mai stii cand te ascultam printre note,

cand te-adunam de prin pagini intamplatoare,

cand iti urmaream respiratia oprita prin vreun colt ratacit,

esti, nu esti, cand ai fost, cand vei mai fi?

e atata vreme de cand nu te-am intrebat simplu:

imi faci dragoste?