leac de miez de dor

in nopti jumatate,

cand la poarta bate

cu putere vantul

spulberand pamantul,

cainele se-ascunde,

frica il patrunde,

luna fuge-n nori

presarand fiori.

in noaptea pustie,

un geam parca-nvie

si-ntr-un colt de-odaie

o fata balaie

aprinde-o lumina,

c-o mana se-nchina

si incet se asaza,

din adanc ofteaza.

palida, sfarsita,

ingana obosita

cantec si descantec

despre rod de pantec:

leac de miez de dor

sa vie odor,

miere picurata

daca-i trup de fata,

acra zeama strange

de-i barbat de sange.

in licoarea calda

buzele isi scalda,

fata-i se destinde,

zambet o cuprinde

si-si spune in sine

dorinta de bine:

si de-o fi sa fie,

suflet sa invie,

s-aiba ochii verzi,

in ei sa te pierzi.

                                                                        

Ana are caine

alb-negru

cuminte

pe-o cana cu lapte cald

un prieten dintr-o poveste

spusa pe-nserat

pe cand luna tragea cu ochiul

peste orasul amortit

peste cosurile fumegande

peste ferestrele calde

o poveste din care nu mai stii

decat numele spiridusilor

cantecul padurilor adormite

si ultimul vers

dinainte de Mos Ene

                                

                                                     

rosii fara cianura

unghii rosii

buze rosii

ganduri rosii

suflete rosii

vise rosii

in

dimineti rosii

la

mese rosii

printre

flori rosii

cu

stapani rosii

din

localitati rosii

sorbind cafele negre

fara cianura

(din mijlocul ghetarilor rosii)

love si alte sarsanale

pe-o tulpina din gradina

am crescut o floare fina

pentru nights orientale

love si alte sarsanale.

funda verde, foaie lata,

matryoshkuta ei de fata,

cum sta ea si tot suspina,

colo-n fundul de gradina,

langa flower de sulfina,

tot visand la el doritul

in paispe sarbatoritul.

doar ca pe la colt de strada,

domnul cel cu fata smeada

si-a pus horse-ul la pamant

si s-a declarat infrant

ca e-n pana de virtute,

n-are chef de nopti marunte,

nici de zile saltarete,

nici macar de fete crete.

in concluzie de stare,

plans si multe nevricale,

life mai sucks si alte cele

in gradina mandrei mele.

consola-m-as, haidi hai,

cu o dusca de vreun ceai,

sa ma-mbat sa cant la luna

cat e life-ul de nebuna,

in paispele ei de muma.

cafeaua ochilor albastri

o cafea fara nume

intr-o cana fara nume

dintr-o zi fara nume

intr-un oras fara nume.

zare gri si umeda

ca cerul care te apasa pe tample,

ca amorteala crengilor cenusii,

ca istoria anonimilor tristi insirati pe strazi fara nume,

ca ferestrele stinse una cate una in zorii zilei de lucru,

ca pervazul rece in dimineata de duminica istovita,

ca amintirile pe care le cultivi dimineata si seara,

ca adancurile pe care le aduni in povestea cu tine,

ca lipsa din jur care striga dementa,

ca un gol sapat in stomac,

ca un tentacul negru care tot creste monstruos pe dinauntru,

ca un negativ al fiintarii,

ca un dincolo inainte de vreme.

cafea neagra, matinala, singura, amara, anonima,

fierbinte cat toata lumea gri la un loc,

in mainile tale calde cat o vara de 12 luni,

sub ochii tai albastri mai frumosi decat toate marile

si toate cerurile care se deschid atunci cand te vad.

Foto: karmacoma

Craciunul, azi

sa-ti pun sub brad niste dorinte implinite,

zici,

niste mici-mari minuni in care ai crezut

ca si copiii mici.

si-un sac plin cu fericire vrei?

poate niste bomboane

care sa-ti indulceasca zilele

si ceaiul pe care il bei

sau mai bine un zahar brun, ca e la moda.

dar ce spui de un sac cu sperante,

sa ti le las pe astea, 

ca tot nu te-ai saturat sa tot speri la infinit

si alte chestii din astea.

stii ce, treaca de la mine,

iti las langa sperante si putin sclipici

sa nu spui ca nu vei avea o viata stralucitoare,

chiar kitsch.

esti cam pretentioasa, dar azi te iert.

sunt un mos modern

si nu te cert

ca ai crezut in prea multe,

albastre, verzi,

vrute si nevrute.

in concluzie,

am sa iti las mai bine un dram de realism

si putin pragmatism,

eventual niste cinism

si mult egoism.

abia asa pot sa spun

ca esti pregatita

sa intampini Craciunul de-acum.

bea-ma!

e mult prea mare lumea

si prea de neinteles.

cateodata as vrea sa fiu doar o inghititura de ceai

fierbinte si aromat,

sa-ti incalzesc mainile si buzele

si trupul tot.

sa ma strecor in tine

pe cand te uiti prin geam, departe.

sa vad lumea prin ochii tai,

fara durere,

simplu.

sa fiu ceaiul din cana cu multe culori,

o cana vesela, primita de ziua ta,

pe cand infloreau si zambetele.

un ceai dintr-o zi oarecare,

fara zahar,

doar cu o felie de lamaie galbena si singura,

sa-l bei stand la masa cu un singur scaun

si o singura farfurie nevazuta.

eu curgand,

tu sorbindu-ma.

e mult prea mare lumea

si as vrea sa nu o cunosc.

suferintele lui Hipeau inamorata

pe Hipeau, hipopotamita,

am cunoscut-o in tramvai.

era-mbracata intr-o rochita

si-n mana avea un evantai.

mergea in vizita la Gelou,

motanul cel pufos si bleg.

nervoasa ca-si uitase telu`,

imi spuse un discurs intreg.

cum ea pe Gelou il adora,

iar el, motan nepriceput,

se fatzaie dup-o minora

de-un prost renume cunoscut.

vai tu, se planse Hipeau, draga!

ce lume, ce-obicei, ce viata!

el miauna ziua intreaga

cu pisi cea petrecareata.

iar eu, o inimioara roza,

ii scriu poeme pe degeaba,

sufar si plang ca o mimoza,

lui nici ca-i pasa care-i treaba.

doarme la soare, motaneste,

e lenes, mofturos si-ndiferent,

iar versul meu pe hipopotameste

se iroseste-n van. si cu talent!  

un mos generos si-un dar cu folos

un mos interesat de povestile mele cu cesti

s-a gandit la un cadou mai special,

niste cani cu buline copilaresti.

si tot el, binevoitor, mi-a lasat in dar

o nuia aurie,

desi n-am habar

de am fost atat de neascultatoare

incat sa merit o asemenea atentionare.

cert este ca mesajul mi-e clar,

trebuie sa scriu cu ceva mai mult har.

gandul femeii de portelan

intr-un adanc de noapte spumoasa,

cand fumul invaluie ceasul amar,

o cana argintie sta uitata pe masa,

sub zgomot de pofte ticluite-n pahar.

 

desenata marunt de o mana straina,

micuta cu ochi oblici asteapta sfios,

absoarbe placeri si doruri alina,

si-ngroapa timpul adormit dureros.

stand, gandul lipit de femeia aleasa

se aude rostit printre atatea priviri.

el cade pierdut: esti atat de frumoasa!

iar carnea se aprinde clocotita-n striviri.

femeia albastra din portelan argintat

se ineaca-n lichidul trairilor surde.

uitand ca-i pictata, ii scapa un oftat,

privind catre locul fierbintilor lupte.

eu sunt parasita in miezul de noapte,

pe tine te vrea cu trupul arzand,

eu ma racesc aruncata deoparte,

iar tie-ti sopteste dorinti frematand.

povestea pacatului

pe margine de timp si ceata,

cand turla inca mai dormea,

femeia cu pistrui de gheata

pe ziduri reci se prelingea.

cu parul flacara de toamna

si ochi taiosi de nepasari

se inalta in trup de doamna

alunecand printre visari.

pe usa ascunsa de privire

se strecura ca un fior,

povestea noptii de iubire

murea strivita sub picior.

din amintiri oprite-n rama

topea zvacniri de catifea

si langa sipetul de arama

in abur glasu-i adormea.

e dimineata si in casa

fragmentele de timp se scurg,

un gest a amortit pe masa,

din gand cuvinte nu mai curg.

e azi, acum, aici, oftatul,

si ochii mintii il opresc,

caci ziua a-nghitit pacatul.

e cinci, cu ceaiul englezesc.

la masa pasarii de carton

canta-mi!

mai canta-mi, pasare de carton,

sa nu ma topesc.

sub stelele tale cerul e rosu

si inima mea e lichida.

canta-mi!

mai canta-mi, pasare de carton,

sa-mi gasesc cingatoarea de foc.

ard, eu, omul zapezilor mute,

murmurand langa tine.

canta-mi!

mai canta-mi, pasare de carton,

sa ma opresc pe sub triluri.

la masa ta singura e soare

si zidurile cad peste noi.

canta-mi!

mai canta-mi, pasare de carton,

sa inceapa ninsorile.

brazii vor tremura morti pe sub ele

si casele se vor umple de globuri.

canta-mi!

mai canta-mi, pasare de carton,

pana cand iarna va trece

si vom uita ca ne-am cunoscut.

conversatie de salon

un ceai, Maestre, iei cu noi?

il invitara pasarile guralive,

dar el, parsiv si alintat pisoi,

isi cantari din ochi alternative.

un ceai banal? mai bine conversam

despre ecologia tropicala.

concret, ce subiect doriti sa abordam?

stiti doar ca apa e problema universala.

pardon, distinse, noi nu, niciodata

nu bem asemenea lichid inferior.

noi suntem pasari de casta bogata,

bem doar Camellia sinensis acrisor.

pisoiul le privi nedumerit.

el, specimen de rasa europeana,

neintelegand limbajul folosit,

intinse laba catre pasarea codana.

vezi tu, Madame Tucan de Mexico,

eu nu cunosc asemenea cuvinte,

dar o friptura si un Veuve Clicquot,

ar fi de preferat acestui ceai fierbinte.

poveste sasaita

pe o cana cu cafea

s-a oprit o gasca rea.

sasaita, indrazneata,

la gat cu o funda creata.

da binete infoiata,

pufaie infumurata,

soarbe din paharul plin,

apa cu sirop de pin.

se infrupta din placinta,

sasaie si se alinta,

apoi striga peste umar :

ssstati incet ca sssa va numar !

gastele din urma ei

dreg povestea din condei,

trag de funda albastrita,

sssoro, zici ca esti gatita !

ca trei doamne saltarete

(un alai de precupete),

stau, discuta, pun la cale,

teorii, nu vorbe goale.

draga, am avut assseara,

o ssssupriza culinara,

un foie gras cu caracter,

ssservit de un cavaler,

imbracat intr-o armura,

ssstralucind in batatura,

sasaind pe frantuzeste:

uuuite, asa ssse gateste!

povestea usoara a unei cesti de cafea

un ghepard patat cu inimi albastre,
ce-si urcase iubirea pana la astre,
copilaros ii intinde maimutei o floare
spunandu-i duios ca-i rupta din soare.

deoparte, maimuta zambindu-i de sus
arunca banane si-i spune ca-i dus,
ca ea e timida si iubeste-n secret
pe tigrul vecin, care pare cochet.

la polul opus, catre toarta de ceasca,
sade un leu cu pielea cam flasca,
doar ochii-si roteste in cap fericit,
de sub coama vorbind prea-ndragostit.

girafa mea draga, eu tot ma topesc,
in versuri  ma lasa deci sa iti vorbesc.
eu, regele junglei, azi tie-ti declar
ca oficial mireasa te vreau la altar!

girafa roseste, se fastaceste,
din pleoape incantata ea ii clipeste.
leone, pe viata eu fidela-ti voi fi
si-mpreuna vom face o droaie de copii.

povestea siropoasa pe ceasca-i pictata
si-n fiece zori pe-ndelete ascultata,
inlocuind acum cu succes evident
indemnul ex-adoratului recipient.

caci cana mea rosie, senzationala,
s-a crapat in doua, exact pe diagonala.
de-aceea am decis: cafeaua aromata
s-o savurez in plina jungla-namorata.

(celei care imi imprumuta zilnic ceasca, incruntata.
cu multumiri, fireste!)