despre confuzii si difuzii

azi mi-am propus sa fiu eu
si-n loc sa rostesc ma uit in jur.
de fapt mi-e o frica infinita
cum ca as inceta sa mai fiu
si-atunci descopar alte cuvinte
usor straine, usor pustiite de mine,
usor ale altora.

candva aveam parti anatomice intregi,
ale mele.
pe-atunci scriam despre cultura de vise
stand in genunchi si-ascultand.
acum mi se spune ca as putea uita
si-atunci ma inmoi in disperare,
ma scutur in mii de farame
si vorbesc despre orice.

poate ca ar fi bine sa stau,
doar sa stau pe o margine de albastru
si sa caut.
sa caut...
poate m-as descoperi pe mine din nou.
as afla cum ca totusi sunt eu
si nimeni altcineva nu salasluieste
in interiorul meu vaporos de extraterestra.