noi in noiembrie

pe margini de hau si noroi,

drumuri sparte aduc iarna-n poveste.

paralel inclestate,

uscate de frig si de ceata,

stau asteptand doua vieti impreuna.

frunzele moarte invelesc radacinile si-adormirea,

e tarziu si orele cad legandu-le gerul de trup.

nu sunt nici pasari prin preajma,

nici caini rataciti,

nici macar oameni nu vin.

in fiecare an, acelasi sfarsit ii ajunge

inghetandu-le impletirea.

in nemiscarea din jur scoarta ei ii ofteaza.

n-am aripi de inger,

sunt doar eu cu crengile ridicate spre cer,

langa tine,

incercand sa-ti sustin inaltarea si suflul.

nu plange!

suntem noi in noiembrie pana cand timpul va trece.

mai avem de-nflorit.

foto: Violeta Radu