focul isi palpaie
ultima suflare in soba,
seara obosita nu
mai tine pe nimeni de vorba.
domnita cea
tanara,
plapanda si alba
ca varul,
adoarme pe perna
si-ncet i se
stinge amarul.
de pe buze
un abur se ridica
spre geamuri.
afara luna-si
agata lumina in ramuri.
pe sticla ovala,
picaturile sunt
ca lacrimi de inger prelinse pe fata,
mii de ace ascutite
stau sa cuprinda
curgerea in desene de gheata.
chilia ferecata e
aspra si rece,
in noaptea adanca,
iubirea taina-si
petrece.
hotarare de fier
i-a inchis sufletul la manastire
obligand-o sa
uite pe veci vinovata simtire.
afara, pasi fini
se astern in zapada,
un vant iscat din
senin
sufla urmele sa
nu se mai vada.
in noaptea tarzie,
un tanar da ocol zidurilor mult prea inalte
cautand in zadar
o cale cum sa le salte.
in decembrie
nins,
o minune pare ca
se intampla
si-o suflare
fierbinte i-ajunge domnitei la tampla.
fecioara se
trezeste din amorteala uitarii,
in suflet incepe
sa simta intepatura intrebarii.
ce e ? cine
esti ?
ce se intampla cu
mine ?
ce soapta
neinteleasa se-aude
si cine
vine ?
deschide incet
fereastra-nghetata,
pe sub ziduri
privirea si-arunca speriata.
isi vede iubitul
si inima-i sare
din piept tremurand.
o stea sus pe cer isi stinge sclipirea cazand.
domnita suspina,
si ruga din
suflet sopteste.
in noapte,
minunea cea sfanta se-mplineste.
o mana nevazuta
poarta peste
ziduri copila plapanda
la pieptul
iubitului ei de graba s-o ascunda.
fericirea-i
deplina
si calul alearga
sa-i duca departe.
sub lumina
veiozei,
istorioara se
termina in carte.
e ger
si decembrie
ninge cu flori pe ferestre
spunand fetelor tinere mereu aceeasi poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu