pe Hipeau,
hipopotamita,
am cunoscut-o in tramvai.
era-mbracata intr-o rochita
si-n mana avea un
evantai.
mergea in vizita
la Gelou,
motanul cel pufos
si bleg.
nervoasa ca-si
uitase telu`,
imi spuse un
discurs intreg.
cum ea pe Gelou
il adora,
iar el, motan nepriceput,
se fatzaie dup-o
minora
de-un prost
renume cunoscut.
vai tu, se planse
Hipeau, draga!
ce lume,
ce-obicei, ce viata!
el miauna ziua
intreaga
cu pisi cea
petrecareata.
iar eu, o
inimioara roza,
ii scriu poeme pe
degeaba,
sufar si plang ca
o mimoza,
lui nici ca-i
pasa care-i treaba.
doarme la soare,
motaneste,
e lenes, mofturos
si-ndiferent,
iar versul meu pe
hipopotameste
se iroseste-n van.
si cu talent!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu