ma intorc cotrobaind prin trecut
ca-ntr-o lada de zestre plina cu sentimente.
te-am mostenit pe undeva pe sub piele
si mai adanc,
cam pe-acolo pe unde te-am privit prima oara.
cine esti?
apoi,
intr-un oras sapat in care nu am putut intra,
mi-ai alunecat printre degete.
priveam sufocata cum pleci
si-mi era frica sa raman fara tine.
mai incolo,
intr-un oras plin de porumbei,
stateai pe o banca
servind ceai si povesti.
eu numaram culorile atarnate in copaci
si ochii protectori
si prapastia din fata.
aveam negatii in vene
si atractii in inima.
sangele-mi clocotea
pofte primare,
iar eu imi marturiseam abandonul.
am mostenit un moment de tacere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu