functionez intr-un timp deplasat din sistem.
sar peste ore, alerg catre altele,
ma mobilizez agale printre jumatati de secunda,
nu dorm, nici adorm, doar iau pauze.
a fost un timp in care m-am trezit sa te vad
in fiecare dimineata cu soare,
sperand sa-mi intinzi verbul vino
conjugat la doua maini,
dar ma trezeam pe drumuri pline de praf,
printre lume straina,
fara chemarea ta, fara venirea mea.
sa va naste un timp cand iar voi functiona
normal, ca un om singur,
pentru ca nu-mi dai replici,
nu ma opresti,
nu ma cunosti,
doar ma masori
intre doua treceri,
de la o plecare la alta
spunand: ai rabdare.
timpul meu are insa un ceas interior
de rau terminat in cascada
care cade, tot cade,
facand praf apa din mine,
inecand orice urma de bataie de fix, jumatate
sau nicicand,
iar rabdarea duce catre nicaieri,
fara directie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu