intr-un adanc de
noapte spumoasa,
cand fumul invaluie ceasul amar,
o cana argintie
sta uitata pe masa,
sub zgomot de
pofte ticluite-n pahar.
desenata marunt
de o mana straina,
micuta cu ochi
oblici asteapta sfios,
absoarbe placeri
si doruri alina,
si-ngroapa timpul
adormit dureros.
stand, gandul
lipit de femeia aleasa
se aude rostit printre
atatea priviri.
el cade pierdut:
esti atat de frumoasa!
iar carnea se
aprinde clocotita-n striviri.
femeia albastra
din portelan argintat
se ineaca-n
lichidul trairilor surde.
uitand ca-i pictata, ii scapa un oftat,
privind catre
locul fierbintilor lupte.
eu sunt parasita
in miezul de noapte,
pe tine te vrea
cu trupul arzand,
eu ma racesc
aruncata deoparte,
iar tie-ti
sopteste dorinti frematand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu